Arhiva pentru august, 2012


 

Share:

31.08.2012 Recomandări de weekend

Vara e pe sfârșite, iar noi intrăm în toamnă cu o mică vacanță. Vom scrie mai rar, dar nu vă abandonăm. Ce am citit  de dimineață:

Un contract referitor la treburile casnice încheiat între scriitorul și cea care i-a fost pentru 16 luni soție. Fragment din Scrisori/ Letters, un volum care va apărea luna viitoare la editura americană Delacorte Press.

Răspunsul lui Albert Einstein către o fetiță care îl întreabă, în numele colegilor de clasă, dacă oamenii de știință se roagă.

O poveste de viață: Petre Mihai Băcanu intervievat în Adevărul de weekend (la un moment dat se povestește despre o bibliotecă arsă, la începuturile comunismului în România, fapt pentru care ne-am amintit de o recomandare de carte, pe PaperplanesScrisori către Monica 1947-1951, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, în care, la un moment dat, se vorbește despre confiscarea bibliotecii lui Eugen Lovinescu, în aceiași ani în care familia Băcanu rămânbea fără cărți de seamă.

Un interviu cu Răzvan Penescu, fondatorul Liternet.

Povești aduse din vremuri de mult apuse și cusute în fetru

 

 

 

 

Share:

30.08.2012 la a doua cafea

Lui Charles Dickens îi plăceau merele coapte și le găsea foarte utile pentru crizele de bilă provocate de călătoriile pe mare. Lui Cehov îi plăceau stridiile și, ironia sorții, sicriul său a fost transportat către cimitir tocmai de un camion pe care scria, mare, Stridii. Lui Jean-Paul Sartre îi plăcea atât de mult halvaua încât intra în panică dacă nu găsea în coletele care veneau de la Simone de Beauvoir și așa ceva. Lui Oscar Wilde îi plăcea șampania iar Nora Ephron se dădea în vânt după gogoșile de la Krispy Kreme. Tot pe aproape, culinar vorbind, desigur, Guenther Grass scria cu nostalgie despre budinca de vanilie cu fulgi de migdale pe care o făcea tatăl lui.

Un alfabet complet (în engleză) al mâncărurilor preferate de autori se află aici.

Astăzi o sărbătorim pe Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein, născută la 1797. Operele sale sunt disponibile pe Project Gutenberg și pot fi descărcate de aici.

 

Share:

29.08.2012 Sărbătoriții zilei

La 1632 venea pe lume filosoful și omul politic John Locke a cărui lucrare Câteva păreri asupra educaţiei a influențat puternic dezvoltarea pedagogiei.

La 29 august 1844 se năștea poetul englez Edward Carpenter. O personalitate complexă despre care puteți citi mai multe aici.

În 1862, tot pe un 29 august, vedea lumina zilei poetul și dramaturgul belgian Maurice Maeterlinck, laureat al Premiului Nobel în 1911 și autor al unor cărți care rămân și astăzi pe lista lecturilor esențiale. Spre exemplu, Pasărea albastră, Tezaurul celor umili, Viața albinelor, Inteligența florilor și Viața furnicii albe.

 

 

Share:

29.08.2012 Voi în ce poziție citiți?

Galleycat vorbește, și cum ne atinge la coarda sensibilă, despre poziția în care citește lumea.

Îmi amintesc și acum de după-amiezele din grădina bunicii, citind într-o rână pe o pătură țepoasă pe care, până la urmă, ajungeau și furnicile enervante. Când pe stânga, când pe dreapta, în funcție de cât de repede îmi amorțea brațul care-mi susținea capul.

Cassidy Tucker abordează, într-un filmuleț postat pe Youtube, cele cinci faze ale luptei pentru o poziție confortabilă pentru a citi cât mai mult timp cu putință.

 

 

Chiar așa: care e cea mai comodă poziție de citit, după voi?

 

 

 

Share:

28.08.2012 Ce anume îi atrage pe cititori la o carte?

Când nu vă puteți desprinde ochii de pe paginile unei cărți știți ce anume vă atrage?

Aflăm din Mashable că angajații HipType, o companie care analizează datele furnizate de posesorii de eReader, au reușit să desprindă câteva trăsături ale cititorilor și cărților pe care le-au concentrat într-un infografic.

Astfel, femeile termină o carte mai des decât bărbații, un bestseller nu are mai mult de 375 de pagini, bărbaților le plac romanele cu protagoniști de sex masculin, iar în cazul a 40% dintre cărți succesul îl aduce eroina principală.

Că femeile preferă poveștile de dragoste nu credem că e o noutate.

Voi vă regăsiți în datele de mai jos?

 

 

Share:

27.08.2012 100 de ani de la nașterea lui Tarzan, regele maimuțelor

Astăzi se împlinește un secol de la publicarea primelor aventuri ale lui Tarzan, în revista All-Story Magazine.

Încântat de succesul obținut de Tarzan, regele maimuțelor, autorul Edgar Rice Burroughs va scrie alte zeci de continuări.

Povestea copilului unei familii aristocrate britanice care este crescut de maimuțe undeva în Africa sălbatică a stârnit imaginația a mii de admiratori, de-a lungul anilor, fiecare generație bucurându-se de noi apariții în versiune tipărită (romane sau benzi desenate) sau pentru marele ecran.

Și, cum dimineață vă povesteam despre recorduri, poate țineți minte că Johnny Weissmuller, cel care în 1918 îl întruchipa pe Tarzan, a fost un înotător de talie olimpică: 5 medalii și 51 de recorduri mondiale nu sunt chiar de colo.

Drepturile de autor ale romanului au expirat deja, așa că Tarzan of the apes este disponibil gratuit, pe Project Gutenberg.

O puteți descărca accesând butonul de mai jos.

Descarcă
 

Share:

27.08.2012 Guinness Book of World Records la aniversare

Astăzi se împlinesc 57 de ani de la apariția Guinness Book of World Records. 

De-a lungul anilor, de la consemnarea superlativelor din tot felul de domenii și până la provocarea acestora, Guinness Book s-a perfecționat, și-a mărit numărul de pagini, s-a specializat și a trecut și la versiunea digitală.

În 2012, an de Jocuri Olimpice, nu e de mirare că ”autoritatea globală în domeniul doborârii recordurilor”, cum o numesc cei de la Daily Maila publicat o ediție cu cele mai stranii lovituri date în lumea sporturilor.

Totally Bonkers Sporting Champions, disponibilă în versiuni pentru iPad, Nook și Kindle, include, printre multe alte povești, recordurile Veronicăi Torr din Noua Zeelandă, alergătoare în labe de scafandru și al lui Kenichi Ito, din Japonia, Japan, care a alergat în patru labe 100 de metri în 18.58 de secunde.

Pe pagina Guinness Book of World Records descoperiți și recordurile doborâte după JO de la Londra.


 

Share:

24.08.2012 la a doua cafea

Astăzi îl aniversăm pe Jorge Luis Borges. Pe piața românească nu există nicio carte de-ale autorului argentinian în versiune digitalizată. Dacă citiți în limba spaniolă, aici găsiți Pierre Menard, autorul lui Don Quijote, pomenit de Radu Pavel Gheo în articolul Cum NU a plagiat Victor Ponta- ipoteza Borges, din ultimul număr al publicației Dilema Veche.

Nu suntem adepții pariurilor în privința Premiului Nobel pentru literatură, dar vă semnalăm știrea că scriitorul japonez Haruki Murakami este în fruntea listei de favoriți alcătuite pentru ediția din acest an, de către casa de pariuri sportive Ladbrokes. Lista se află aici.

J. K Rowlings, autoarea seriei Harry Potter are planuri mari pentru lansarea primului său roman dedicat cititorilor adulți, The Casual Vacancy. Lansarea în Statele Unite va avea loc la 16 octombrie, la Lincoln Center New York, în cadrul unei conferințe la încheierea căreia cititorii vor putea obține autografe și  vor putea să-i pună întrebări autoarei. Biletele vor fi puse în vânzare la 10 septembrie și vor costa 43 de dolari dacă sunt cumpărate online și 44 pentru cei care le cumpără la telefon. În preț este inclus și un exemplar al cărții.

 

 

Share:

23.08.2012 la a doua cafea

eBook-urile nu se cumpără doar de acasă, conectându-te la internet. Compania The Written World  din Manchester își propune o nouă formă de vânzare, mult mai aproape de librăriilea căror dispariție o deplâng cei care nu cred în cărțile digitale. Boxette  adică eBook-uri în format  Kindle, EPUB și PDF pe memorii USB și vândute în cutii care par cărți pe un raft de librărie. Fiecare produs va fi însoțit și de o broșură de 24 de pagini despre viața autorului. Prima carte care va fi vândută de compania britanică este Colecția aniversară Charles Dickens (publicată la 200 de ani de la nașterea autorului) , care va fi urmată de alte colecții. Cărțile se găsesc deocamdată doar online, dar compania speră să încheie curând și parteneriate cu mai multe lanțuri de librării și librării independente din Marea Britanie. Boxette a fost fondată la începutul acestui an și este finanțată de guvernul britanic și de către fondatorul acesteia, Neil Porteous.

Sursa: Digital Book World

Cea mai activă editură în privința digitalizării cărților din România este, așa cum deja v-am mai spus Polirom. Potrivit Bookblog, editura ieșeană are deja peste 260 de titluri disponibile şi alte  50 în lucru. În clasament urmează editurile Litera și Humanitas, dar  și alte edituri și-au dat seama că investind în eBook vor mulțumi un segment de cumpărători care crește pe zi ce trece. Cum arată clasamentele de vânzare ale fiecărei edituri în parte vedeți aici.

Sursa foto: Faith on Pinterest