Noutăţi


 

Share:

12.05.2017 Proză scurtă de calitate online

O mare bucurie, toate povestioarele scurtissime, de pe Literomania!

Lunar, platforma organizează un concurs de povestiri foarte scurte (flash fiction) în colaborare cu Editura Univers, cu speranța că , în timp, se vor aduna suficiente texte pentru a alcătui o antologie de proză foarte scurtă.

Abia aștept să aflu câștigătorul, dar mă încântă și calitatea lucrărilor trimise de finaliști. Iată laureații lunii aprilie, de exemplu. Cel mai tare mi-a plăcut însă Despinde girolbene, a lui

Mădălin Eugen Popa, câștigător al lunii februarie!

La fiecare început de lună sunt curioasă pe cine a mai ales juriul Literomania, citesc povestirile și apoi răscolesc internetul ca să aflu cine sunt autorii. Nu am aflat niciodată: nu sunt scriitori consacrați.  Citiți și scrieți și voi! Luna viitoare vă citim noi!

 

 

Share:

22.11.2013 La a doua cafea

Dragii  noștri, ne-am mai liniștit puțin și suntem gata să vă oferim în fiecare zi câte o cafea. A doua, doar n-o să dăm buzna peste voi la micul-dejun!

O veste bună e că Parlamentul European a aprobat Programul Europa Creativă 2014-2020.

Agenția de carte preconizează că astfel „sectoarele culturale și creative din Europa vor beneficia de un sprijin de aproape un miliard și jumătate de euro pentru următorii șapte ani, în cadrul noului Program ”Europa Creativă” al UE, aprobat în plenul Parlamentului European. Programul va fi adoptat definitiv de Consiliu (28 de state membre) în săptămânile următoare și va intra în vigoare în ianuarie 2014.” 

Mai multe detalii aflați de  aici.

Editura Simon & Schuster anunță că Biblioteca Folger Shakespeare și Luminary Digital Media au lansat de curând o aplicație interactivă care poate schimba modul în care oamenii mileniului III (mai ales studenții și profesorii) îl citesc, învață și studiază pe William Shakespeare.  Folger Luminary Shakespeare se adresează utilizatorilor de iOS și deocamdată le  oferă utilizatorilor textele pieselor Hamlet, Othello, Macbeth, Romeo și Julieta și Visul unei nopți de vară, alături de interviuri, prezentări, filme și înregistrări audio legate de aceste creații.

 Agenția de design interior madrilenă PlayOffice a găsit o nouă modalitate de a-i atrage pe cei mici în biblioteci: un hamac imens în care prichindeii se pot tolăni în timp ce citesc.

Desigur, ideea spaniolilor poate fi copiată: vă trebuie doar: spațiu, un hamac rezistent, un copil avid de cultură și cărți, multe, multe cărți.

Sursa: ActuaLitté

 


 

Share:

24.04.2013 Biblioteca Publică Americană s-a deschis

Biblioteca Publică Digitală Americană și-a deschis porțile și, pentru început, pune la dispoziția celor însetați de cunoaștere peste două milioane de exponate.

Până în acest moment, instituția americană lucrează cu  Smithsonian, Arhivele Naționale Americane, Biblioteca Publică  din New York, Universitatea din Virginia și Universitatea Harvard, bibliotecile digitale din  Georgia, Minnesota și Mountain West.

Potrivit publicației Forbes, Biblioteca Publică Digitală Americană are trei dimensiuni:este un portal care oferă acces gratuit la moștenirea culturală digitalizată a Americii, o platformă pentru dezvoltatorii de aplicații care vor putea concepe unelte pentru acces distribuție, învățare și predare, o comunitate care promovează accesul gratuit într-o lume digitală plină de restricții.

Accesul este gratuit în întreaga lume așa că faceți-vă repede un cont pe dp.la!

 

Share:

23.04.2013 un nou eBook gratis pentru voi

Mai aveți doar câteva zile la dispoziție ca să descărcați gratuit The Gold Leaf Lady and Other Parapsychological Investigations, apărut la Editura Universității din Chicago.

 

Faceți click pe butonul Descarcă și urmăriți indicațiile de acolo.

Descarcă
 

Share:

29.10.2012 Sony lanseaza un club virtual de lectura

The Sony Reader Store a lansat Sony Readers Book Club., un grup virtual care va discuta despre o carte cu autorul, pe un chat.

Clubul se lansează luna viitoare cu Daughter of Smoke & Bone a lui  Laini TaylorFlight Behavior scrisă de  Barbara Kingsolver va fi cartea lunilor decembrie și ianuarie.

Sony le permite cititorilor să concureze pentru unul dintre cele 25 de locuri VIP din club.

Comunicatul de presă spune: membrii VIP vor primi, fiecare, câte un Sony Reader și o copertă cu veioză, la fel ca și primele patru cărți care vor fi discutate în clubul de lectură.

În februarie, cei 25 de membri VIP (rezidenți ai Statelor Unite) vor fi invitați la un club real și o întâlnire cu autorul  Michael Connelly, la Los Angeles.

 

Sursa: GalleyCat

 

Share:

17.10.2012 Booksai va ajuta sa descoperiti noi carti de citit cu ajutorul inteligentei artificiale

Criteriile după care ne alegem cărțile diferă de la cititor la cititor, dar un nou proiect al unor dezvoltatori din Rusia, Germania și India e gata să le exploateze și să le îmbunătățească.

Booksai, acum în stadiu beta, folosește inteligența artificială pentru a le face cititorilor înrăiți noi propuneri analizând stilul, tonul și genul cărților deja citite.

Pe pagina Booksai se spune că tehnologia folosită analizează doar conținutul cărților, fără să se țină absolut deloc cont de cifrele de vânzări.

Algoritmul conceput de dezvoltatori se aplică pe texte relativ mari (între 5 și 8 mii de cuvinte) pentru ca cititorul să primească imediat niște sugestii (deocamdată din cele 10.000 de volume sunt stocate în sistem) .

Încercați și voi și spuneți-ne ce credeți!

 

 

Share:

11.10.2012 Mo Yan- laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2012

Mo Yan, are 57 de ani și este cel mai omagiat scriitor chinez.

Printre romanele sale sunt Sorgul roșu, apărut în România la editura Humanitas și ecranizat, în 1987, Baladele usturoiului și Piept mare și șolduri late.

„Mo Yan”  înseamnă în chineză  „nu vorbi” și este, desigur, un pseudonim,

Mo Yan scrie despre istoria, societatea și personalitatea chinezilor și consideră că tocmai acest lucru i-a adus faima internațională.

SURSA: news.xinhuanet.com
 

Share:

11.10.2012 ce nu stiati despre piata cartii digitalizate

Raportul Aptara aduce și în acest an date interesante despre lumea cărților electronice de peste Ocean. Așa cum puteți desprinde și singuri din documentul pe care îl puteți descărca accesând butonul de mai jos , editurile sunt din ce în ce mai interesate să publice și în format eBook (patru din cinci edituri oferă și cărți digitalizate, cu 30% mai mult decât anul trecut, astfel că peste 10% din profit este datorat ebookurilor.

eBookurile se vând cel mai bine, logic, pe internet. Amazon e Mecca doritorilor de cărți electronice, apoi Apple și Barnes & Noble.Nu puțini *(16%) cumpără însă și din alte locuri.

Adobe InDesign e instrumentul cel mai folosit pentru crearea versiunilor digitalizate dar 80% dintre responsabilii editurilor consideră cărțile electronice un complement, nu un substitut al variantei tipărite.

57% dintre edituri pun la dispoziție eBook-uri bibliotecilor. Softurile utilizate: Ingram și  Baker&Taylor. Overdrive se află undeva la coada preferințelor.

Peste jumătate dintre editurile incluse în raportul Aptara folosesc noul format  ePub3 și mai bine de o treime produc eBook cu funcții multimedia suplimentare, fără să poată spune dacă acestea aduc profit suplimentar sau nu.

Ajungând la probleme, editurile consideră că nu DRM sau costurile de producție sunt o problemă ci mai degrabă formatarea conținutului și compatibilitatea cu diversele dispozitive.

Întrebați ce dispozitive preferă, 28% dintre editorii abordați de Aptara preferă iPadul, în clasament urmând Kindle și PC. Culmea, 6% nu citescîn format digital.

Descarcă
 

Share:

02.10.2012 cadou: un eBook despre dezbaterile prezidentiale americane

Dacă luna trecută Editura Universității din Chicago le punea gratuit la dispoziție cititorilor un eBook despre politica americană, pentru octombrie, și în continuare în pragul alegerilor de peste Ocean, Chicago University Press vă dăruiește Inside the Presidential Debates: Their Improbable Past and Promising Future (trad: Din culisele dezbaterilor prezidențiale: trecutul lor improbabil și viitorul lor promițător). Autorii sunt Newton N. Minow și Craig L. LaMay, adevărați cunoscători ai fenomenului (Minow este considerat unul dintre părinții dezbaterii politice moderne).

Cartea poate fi descărcată accesând butonul Descarcă de mai jos.

Descarcă
 

Share:

21.09.2012 Amazon- cel mai bun vânzător de eBooks